Aproape jumătate (47%) dintre români şi-au restrâns cheltuielile în ultimul an din cauza creşterii preţurilor, iar un sfert strâng bani pentru educaţie şi pregătire profesională, relevă studiul “Money Matters”, realizat anual de Erste Group.
Conform sursei citate, românii şi-au adaptat comportamentele financiare în contextul creşterii accelerate a inflaţiei, a preţurilor şi a tarifelor la utilităţi din ultimele luni.
Datele cercetării relevă că 77% dintre intervievaţi strâng bani, în prezent, pentru potenţiale urgenţe şi cheltuieli neprevăzute, în timp ce 74% economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie, ambele motive în creştere cu 8 puncte procentuale faţă de anul trecut.
Cel mai mare avans în rândul motivelor pentru care românii pun bani deoparte îl are însă dorinţa de a investi în educaţie şi pregătire profesională, 25% indicând această schimbare de mentalitate, cu 9% mai mult decât în 2021.
“Schimbarea a fost mereu o constantă în viaţa noastră, a românilor, mai ales în ultimii 30 de ani. Fie că vorbim de schimbarea de regim din ’89, tranziţia spre economia de piaţă, aderarea la structurile euro-atlantice, criza financiară, pandemia, războiul de la graniţe, schimbările ne-au marcat permanent existenţa. Şi ne-au insuflat o capacitate extraordinară de rezilienţă şi adaptare. De-a lungul acestor ani, cel mai important imbold s-a dovedit a fi încrederea că putem merge înainte, că putem avea o viaţă mai bună indiferent de provocări. Am învăţat cu toţii, pe parcurs, că ai nevoie întotdeauna de un partener – personal, profesional sau financiar. Angajamentul nostru este că vom fi partenerul românilor şi pentru schimbările pe care vor să le facă în viaţa lor în contextul noilor realităţi geopolitice, economice şi sociale”, a declarat Ionuţ Stanimir, Director Marketing & Comunicare, BCR.
Studiul Money Matters a fost realizat la cererea Erste Group şi a vizat ţările din Europa Centrală şi de Est – Austria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, România şi Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iunie şi iulie 2022, pe un eşantion de 507 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei bancabile, cu vârsta de peste 15 ani.
Datele studiului au mai scos în evidenţă faptul că românii economisesc, în medie, 351 lei pe lună, cu 42 de lei mai mult decât în 2021. Doar 33% pun bani deoparte pentru bătrâneţe.
Aproximativ 64% dintre români declară că au fost afectaţi de inflaţie, iar 38% cred că situaţia lor financiară s-a deteriorat în ultimul an, dublu faţă de 2019.
Totodată, 48% se bazează pe familia lor şi prieteni atunci când vor sfaturi despre economii şi investiţii, iar 19% chiar pe informaţiile din Social Media. Circa 61% dintre respondenţi consideră că educaţia financiară intră în atribuţiile şcolii şi ale altor instuţii de învăţământ, 56% cred că este responsabilitatea părinţilor şi a familiei, iar 45% o plasează asupra băncilor şi altor instituţii financiare. AGERPRES