Aproape două treimi (63%) dintre românii care au ieşit la cumpărături în perioada post-izolare declară că încearcă în mod activ să achiziţioneze produse de la comercianţii locali pentru a-i ajuta să-şi readucă activitatea la normal, conform unui studiu derulat de Mastercard.
Potrivit studiului, unul din trei oameni (34%) afirmă că de la începutul stării de urgenţă au descoperit noi magazine în comunitatea lor. Astfel, măcelarii, comercianţii de fructe, legume şi brânzeturi sunt printre cei care au înregistrat cele mai mari vânzări după perioada de izolare şi este probabil ca această tendinţă să se menţină şi în continuare.
Aproape doi din trei (62%) spun că intenţionează să cumpere în continuare de la magazinele locale, chiar şi acum când măsurile de distanţare socială au fost reduse.
Potrivit studiului, 29% dintre respondenţi spun că au simţit lipsa restaurantului din zona în care locuiesc, iar alţi 44% au declarat că în viitor vor mânca şi vor bea în localurile din apropierea casei pentru a le ajuta îşi repornească afacerea. Totodată, 19% dintre români susţin că au ales să meargă la un restaurant local pentru a plasa o comandă la pachet, odată ce acesta şi-a deschis uşile pentru livrare.
“De asemenea, şi saloanele de coafură şi frizerie se numără printre acele afaceri care estimează creşteri ale activităţii, 47% dintre oameni afirmând că au aşteptat redeschiderea salonului local, în loc să apeleze la ajutorul familiei sau prietenilor pentru o tunsoare”, mai arată datele sondajului.
Totodată, pe parcursul stării de urgenţă, românii s-au orientat către mijloacele tradiţionale de distribuire a laptelui la domiciliu, 20% dintre aceştia declarând că au apelat la un astfel de serviciu în timpul perioadei de izolare, iar 31% afirmă că intenţionează să îl folosească în continuare.
“Perioada pe care o traversăm a schimbat modul în care românii îşi achiziţionează produsele şi serviciile de care au nevoie, aceştia orientându-se şi către surse locale de încredere, şi, totodată, a determinat o creştere semnificativă a cumpărăturilor online şi a celor contactless, oamenii fiind mult mai conştienţi că mijloacele digitale de plată le oferă siguranţă, rapiditate şi confort. De asemenea, magazinele şi comunităţile locale joacă un rol important în furnizarea de bunuri şi servicii, în repornirea economiei, precum şi în sprijinirea localnicilor şi în stimularea spiritului comunităţii. Sperăm ca această perioadă dificilă să contribuie la construirea unei relaţii între oameni şi comercianţii locali şi la menţinerea acesteia, chiar şi pe măsură ce viaţa va reveni la normal”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.
Studiul mai arată că aproape patru din cinci (70%) spun că ultimele luni i-au făcut să conştientizeze dificultăţile întâmpinate de cei vulnerabili, iar peste jumătate dintre români (53%) au declarat că sentimentul de apartenenţă la comunitate este mult mai profund în prezent. Pe tot teritoriul României, doi din cinci oameni (42%) au afirmat că acum sunt mai deschişi să îşi salute vecinii, iar 38% dintre aceştia au declarat că au ajuns să le cunoască numele celor care conduc magazinele din zona în care locuiesc.
Potrivit studiului Mastercard, în topul celor zece afaceri care estimează creşteri ale vânzărilor în perioada post-izolare sunt: comercianţii de fructe şi legume, comercianţii de brânzeturi, măcelariile, saloanele de coafură/frizerie, magazinele independente de haine, brutăriile, magazinele de bricolaj/hardware, librăriile independente, magazinele de cadouri şi cafenelele locale. AGERPRES