Micro-interacțiunile te ajută să rămâi în mintea clienților mult timp. Aceste interacțiuni inteligente sunt declanșate de dorințele și comportamentul utilizatorului.

Micro-interacțiunile se întâmplă datorită unei nevoi și sunt declanșate de tine. Cu ajutorul lor afli în ce stadiu este un anumit lucru, ce se întâmplă dacă acționezi într-un anumit sens, ce consecințe a produs acțiunea și dacă o anumită operațiune a fost efectuată cu succes.

Astăzi, site-ul nu mai este un produs, este un mijloc prin care tu să atingi succesul.

Un site SMART sau un magazin online ar trebui să fie un concert al elementelor interactive, care să îl entuziasmeze și să îl uimească pe utilizator. Astăzi, navigarea intuitivă înseamnă mai mult decât informații ușor de găsit… Înseamnă să-i scutești pe utilizatori de orice efort, să comunici multe lucruri în câteva secunde; înseamnă relaxare, armonie și detalii interesante.

Micro-interacțiunile revoluționează lumea digitală. Utilizatorului i se prezintă doar informațiile care-l interesează, rearanjează zonele din pagină în funcție de preferințe, investește două secunde pentru a înțelege lucruri pe care, în mod normal, i le-ai explica în 3 minute; el știe încă din prima secundă care este statusul unei acțiuni, ce se întâmplă după finalizarea acțiunii și ce trebuie să facă mai departe. Navigarea devine un joc distractiv pentru oameni mari, care îl determină pe utilizator să-și dorească să afle mai multe despre produsele tale sau brandul tău. El nu mai pierde timp, ci îl investește. Și face asta plin de entuziasm.

Articolul integral pe Emiral.ro