În luna aprilie, comunitatea CLCC s-a întâlnit în mediul online, pentru o dezbatere despre criza forței de muncă în contextul post-pandemic, dar și despre soluțiile cu care poate interveni statul în dezvoltatea pieței muncii din România.

Moderatorul întâlnirii, CONSTANTIN RUDNIȚCHI – Director Executiv CLCC, i-a avut ca invitați speciali pe: OANA BOTOLAN DATKI – Managing Partner, Cteam România; GEORGE BUTUNOIU – Expert în recrutare; RADU TĂNASE – Vicepreședinte, HORA România; RĂZVAN NICULESCU ARON – Vicepreședinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC); FELICIU PARASCHIV – Vicepreședinte, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR).

Feliciu Paraschiv, Vicepreședinte, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) și-a expus punctul de vedere în ce privește criza forței de muncă din România și dezechilibrul care există între sistemul profesional de stat și cel privat: “Din 5-6 milioane de angajați, 1,3 milioane lucrează la stat. Cu toate astea, salariile unui angajat la stat sunt mai bune decât cele de la instituțiile private. Angajații devin din ce în ce mai pretențioși. Inclusiv la televizor vedem clișeul unui angajat la stat: la birou, îmbrăcat frumos, stând toată ziua la muncă. Dar unde sunt reclamele cu brutari sau oameni care lucrează pe șantier?! Angajatul a devenit, astfel, mai pretențios: vrea muncă mai puțină, timp liber mai mult, chiar renunță la bani și bonusuri, nu vrea target-uri, vrea weekend-uri și nopți libere”.

Acesta consideră că un alt impediment în piața muncii îl constitue ajutorul social. În acest sens, este de părere că statul trebuie să implementeze măsuri mai dure. În ceea ce privește salarizarea sectorului public și a celui privat, consideră că trebuie să existe un echilibru pe categorii de profesii, iar orice mărire salarială trebuie să se justifice printr-o realizare sau performanță: Orice mărire salarială trebuie să fie bonificată pe baza unei activități desfășurate peste ceea ce trebuie să facă.

De asemenea, a adăugat că există antreprenori care preferă să lucreze cu personal recrutat din afara României pentru că acesta oferă o mai mare încredere: “Personalul recrutat din afară este mai costisitor decât cel recrutat din România, dar sunt angajatori care își asumă acest lucru, deoarece sunt recrutați care lucrează mai bine decât românul. Și romanii când sunt expați lucrează în vest mai bine decât lucrează în România. De asta angajatorul preferă să lucreze cu expați – aceștia vine nu sunt distrași de familie, lucrează 8 ore sau cât prevede contractul și a doua zi ești sigur pe ei că vin la muncă”.

O soluție pe care Vicepreședintele ANCMMR, a prezentat-o în privința crizei forței de muncă în contextul actual, ar fi ca statul să găsească o modalitate prin care oamenii să nu mai fie nevoiți să migreze: “La începutul pandemiei aveam un deficit de aproximativ 400.000 de oameni la nivel de țară. Statul trebuie să găsească o formulă prin care oamenii să rămână în țară, să nu mai trebuiască să plece din țara lor pe meleaguri străine să-și caute de lucru pentru doi arginți în plus”.

Înregistrarea întâlnirii Pandemia trece, criza forței de muncă rămâne. Cum poate sprijini statul creșterea pieței muncii?, poate fi urmărită integral AICI.

CLCC reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerțului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Aceasta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.